Povestea noastră

Despre BrainWellness

Psihologie · Biohacking · Brain Health Coaching

Mă numesc Sorina Vlad, sunt psiholog clinician, biohacker și Brain Health Coach, iar până în urmă cu 6 ani, viața mea era superbă. Știți de ce superbă? Pentru că nu am avut nici o problemă de sănătate, mă simțeam bine "în pielea mea", eram energică, plină de viață, puteam "să mut munții din loc", așa cum mă descriau prietenii apropiați, arătam bine, totul era perfect. Însă, așa cum se întâmplă în viață, cam tuturor, deseori eram stresată, nemulțumită, iritată, pentru că îmi doream mai mult și mai multe lucruri bune de la viață. Nu știam pe atunci să îi mulțumesc suficient lui Dumnezeu pentru tot ceea ce aveam!

Și brusc, infernul s-a abătut asupra mea! Nu pot să uit niciodată ziua în care au debutat cele mai negre simptome cerebrale. O senzație iminentă de rău m-a cuprins, un tremurat intern, cu pierderea, aproape în totalitate, a cunoștinței, o senzație de disociere aproape totală.

Au urmat 5 ani de frământări și cercetări medicale amănunțite, atât în țară, cât și în străinătate, pentru ca în final să descopăr, cu ajutorul faimosului doctor american Daniel Amen și a echipei sale, că sufăr de o infecție, asociată cu o inflamație și o neurotoxicitate la nivelul creierului, datorată Bolii Lyme. Ulterior, am aflat că este vorba și despre o problemă de neurotoxicitate, datorată unor biotoxine.

Acești 5 ani au fost cei mai negri ani din viața mea, nici în cele mai groaznice coșmaruri nu am crezut vreodată că aș putea păți așa ceva. Doar cine trece prin asemenea stări poate înțelege despre ce vorbesc.

Cu cât doctorii îmi spuneau că analizele sunt bune și că este doar o somatizare, că totul este în capul meu, cu atât mai tare simțeam că mă lovesc de un zid pe care nu îl voi mai putea depăși. Însă, Dumnezeu nu m-a lăsat! M-a împins de la spate cu o forță nevăzută, chiar și atunci când nu mai aveam putere nici să mă ridic din pat, să caut, să investighez și să găsesc diagnosticul și salvarea.

Și am luptat! Am luptat din răsputeri alături de soțul meu, să caut răspunsuri, să mă informez de la cei mai buni doctori din lume… Ce se întâmpla cu creierul și cu corpul meu? Cum era posibil să am simptome de amețeală severă, atacuri de panică, minte încețoșată, pierderi de memorie, stări de depresie, nervozitate, oboseală cronică, iar în minutele următoare să îmi dispară simptomele? Aceste stări s-au petrecut mai ales în primii 2 ani. Ulterior, a devenit o stare permanentă, simptomele erau din ce în ce mai agresive.

Sorina Vlad – Brain Wellness

A fost o adevărată nebunie! Nu avea logică, pentru niciun doctor din România și din Europa. Toți îmi răspundeau că nu este nimic în neregulă cu creierul și cu corpul meu, că totul este doar la mine în capEpuizarea psihică de a face față la acest răspuns, dar și de a afla care este adevărata cauză, a fost încă un element psihic care a atârnat greu în acea perioadă.

Dar, neîncetat m-am rugat și am căutat cele mai noi informații științifice despre optimizarea sănătății și a creierului. Așa am descoperit ce înseamnă Biohackingul, care sunt cele mai puternice alimente pentru celula neuronală și care sunt cele mai eficiente suplimente din lume pentru creier.

Mentorul meu a devenit faimosul neurocercetător Dr. Daniel Amen, cel care are cea mai mare bază de date de creiere scanate din lume. Am absolvit Amen University, în urma unui examen prin care am devenit Brain Health Coach.

În completare, pentru a afla cât din povestea mea a fost somatizare și cât o problemă fiziologică, m-am înscris la Facultatea de Psihologie unde în curând voi absolvi cursurile acestei facultăți.

Așa am descoperit că informațiile despre creier, care este centrul nostru de comandă psihică și fizică, dar și cel mai sensibil organ al nostru, merg mână în mână cu prevenția și cu longevitatea, însumate în puternicul curent care revoluționează domeniul sănătății, numit biohacking.

Și ca dovadă a confirmării a tot ceea ce învățasem în toți acești ani, cei doi doctori care m-au tratat pentru boala Lyme, dar și pentru toxicitate, ambii cercetători la nivel mondial pe nișa lor, mi-au vorbit despre exact aceleași elemente cheie, despre care vorbesc vocile puternice din Biohacking, dar și Dr. Daniel Amen: suplimentele, care într-adevăr susțin celula, mai ales celula neuronală, microbiomul, imunitatea, vitalitatea, energia, detoxifierea.

Există doar câteva mărci la nivel mondial care se pliază pe cele prezentate mai sus, printre care brandul Dr. Daniel Amen, BrainMd, Dr. Joe DispenzaBiosyntropy, iar în Europa avem marca Noordcode. Nu am avut voie să consum alte tipuri de suplimente, pe toată perioada tratamentelor pe care le-am urmat. Cu alte cuvinte, acolo, la vârful ice-bergului științei medicale, cu toții știu că există doar câteva branduri de suplimente care îndeplinesc rigorile și criteriile științifice.

Mai știu că există un anumit tip de dietă, câteva tipuri de exerciții fizice, câteva instrumente/tehnologii recunoscute pentru a sprijini longevitatea și a optimiza energia celulară. Există și câteva terapii și gadget-uri pentru refacerea sistemului nervos și stimularea nervului vag, dar și câteva abordări de mindfulness.

Însă, cu toții sunt de acord că în anul 2025, biohackingul este răspunsul! Cei din elita mondială știu acest lucru și sunt adepții și investitorii acestui curent. Desigur, dacă ne dorim să fim sănătoși, plini de vitalitate și să trăim o viață lungă și sănătoasă. Doar în acest fel vom putea preveni bolile grave, care sunt în creștere la nivel mondial.

Doar cine trece prin asemenea stări poate înțelege despre ce vorbesc. Am luptat din răsputeri — și Dumnezeu nu m-a lăsat.

Așadar, am învățat, le-am încercat și am creat
Brandul BrainWellness

01

Brain Wellness — Luxury Health Products

BW – Luxury Health Products – a apărut în urma unui proces natural – de a aduce în România tot ceea ce este mai bun în lume, în materie de: optimizare a sănătății, în special a creierului, de prevenție, care să ducă la crearea unui stil de viață, asemănător oamenilor privilegiați din această lume.

02

Brain Wellness — Biohacking Conference

BW – Biohacking Conference a apărut pentru a informa publicul din România și Europa de Est despre importanța biohackingului ca stil de viață. Urmăriți-ne pe canalele @brainwellnessofficial și @brainwellness_europe pentru a descoperi produsele pe care le aducem în România, bazate pe ultimele cercetări științifice, benefice pentru optimizarea creierului și a corpului.

Everyday Stress Relief

By Dr. Daniel Amen
120 Capsule

Te simți epuizat din cauza stresului?
Stresul situațional vă poate secătui de resurse, rezistență și echilibru emotional!
Pentru o ameliorare eficientă a stresului, trebuie să urmați doi pași:
1)  Să vă calmați imediat creierul
2)  Să corectați treptat deficitele nutriționale ale celulei neuronale, astfel încât să vă simțiți din nou plin de energie, chiar și în momentele dificile.
Asta este exact ceea ce face suplimentul Everyday Stress Relief, unic pe piata din Romania!

650,00 lei

  • Transport

    Pentru toate comenzile, expedierile se fac prin curier. Sau, gratuit, pentru comenzile mai mari de 1500 lei.

  • Pret

    Preturile produselor de pe site nu includ si livrarea.

Descriere brand

Cine este Dr. Daniel Amen?
Dr. Daniel Amen este un psihiatru celebru din SUA, cercetator in neurostiinte, specialist in imagistica Creierului, distins membru al Asociatiei Americane de Psihiatrie si nu in ultimul rand, unul dintre cei mai iubiti doctori de la Hollywood. In 2015, cercetarile lui in imagistica Creierului, i-a adus incadrarea in Top 20, cele mai importante descoperiri stiintifice.

Ce sunt suplimentele BrainMD?
“In cei peste 30 de ani de practica clinica (si-a inceput cariera ca medic psihiatru in armata Statelor Unite) am mentinut un standard deasupra tuturor: am recomandat intotdeauna numai suplimente pe care le-as oferi si familiei mele. Acest principiu m-a determinat sa-mi creez propria linie de suplimente: BrainMD.”
BrainMD sunt cele mai de calitate suplimente care optimizeaza sanatatea Creierului si echilibreaza corpul!

De ce BrainMD si nu alte suplimente?
Suplimentele BrainMD sunt produse doar din ingrediente care au fost cercetate si validate clinic, in doze determinate stiintific. Fiecare produs, inainte de a fi scos pe piata, trece printr-o serie de testari clinice, inainte de a fi certificat de o institutie independenta.

Everyday Stress Relief – Supliment pentru Reducerea Stresului

Un program încărcat de rutină zilnică, activități solicitante și situații dificile vă poate face să vă simțiți stresat și complet epuizat. Everyday Stress Relief este un supliment esențial, care valorifică puterea a cinci ingrediente naturale pentru a vă calma sistemul nervos supraîncărcat și extenuat.

Beneficii cheie:
1. Calmează – Promovează o minte și un corp liniștit.
2. Crește capacitatea de concentrare – Îmbunătățește concentrarea și atenția.
3. Stabilizează echilibrul hormonal – Susține sănătatea glandelor suprarenale și nivelurile optime de cortizol.

Revigorează-ți Creierul

Pentru a ieși din ciclul de stres, este esențial să încetiniți undele cerebrale. Dintre cele cinci tipuri de unde cerebrale, undele alfa sunt cele ideale, oferind o stare de calm fără a fi lente ca cele din timpul somnului, dar nici rapide ca cele asociate stresului acut.

Aici intervine L-teanina. Studiile clinice au demonstrat că acest aminoacid stimulează producerea undelor alfa în creier, oferind o eliberare rapidă de stres, în doar 45 de minute.

Dr. Amen spune: „Cine nu vrea să reducă stresul în mod natural? Aceasta este o metodă bine documentată, fără dezavantaje, somnolență sau dependență.”

Cum să Vă Recuperați din Starea de Epuizare

Refaceți-vă forța interioară cu ajutorul plantelor și nutrienților care contribuie la reducerea stresului ocazional:

• Extractul de busuioc sfânt – O plantă adaptogenă care ajută organismul să facă față stresului și favorizează o dispoziție calmă.
• Relora® – Un amestec adaptogen patentat, ce combină magnolia și phellodendron pentru a reduce cortizolul și a îmbunătăți starea de spirit.
Taurina – Un aminoacid esențial pentru funcționarea glandelor suprarenale, ajutând la gestionarea stresului.
• Magneziul – Mineral cu beneficii multiple pentru creier, inclusiv pentru calm, dispoziție pozitivă, concentrare și somn de calitate.

Cum să Fii Calm, Nu Agitat

Formula noastră include doar cele mai calitative și biodisponibile forme de ingrediente, pentru a maximiza eficacitatea:

•  PS® fosfatidilserină sharp – Își păstrează potența mai bine decât forma obișnuită de PS.
•  Acetil-l-carnitină HCl – Traversează ușor bariera hemato-encefalică, spre deosebire de L-carnitina standard.
•  Extractul de ginkgo biloba PureLeaf® – Supus unor teste riguroase, pentru a garanta că este lipsit de substanțele nocive prezente în alte extracte de ginkgo.

Descoperiți beneficiile Everyday Stress Relief și redobândiți echilibrul mental și fizic de care aveți nevoie pentru a face față provocărilor zilnice!

Luna 1

Nutrienții studiati clinic se pun la treabă

Luna 2-3

Deficiențele nutriționale sunt corectate (variază în funcție de persoană)

Luna 4

Amplifică beneficiile și susține sănătatea pe termen lung

Beneficii cercetate clinic:

BrainMD este o companie ale carei produse se bazeaza doar pe stiinta.
BrainMD foloseste doar ingrediente cercetate clinic, in dozele dovedite stiintific ca fiind eficiente, care ofera rezultate reale.

Beneficii studiate clinic:

Iată câteva dintre beneficiile suplimentului nostru Everyday Stress Relief, de reducere a stresului:
• Calm fără somnolență.
• Dispoziție mai pozitivă.
• Concentrare mentală mai puternică.
• Niveluri sănătoase ale hormonilor suprarenali și cortizolului.
• Niveluri de energie reînnoite.

Ingrediente Cheie – Everyday Stress Relief

Magneziu (30 mg)
Magneziul este un mineral esențial pentru funcționarea optimă a tuturor celulelor corpului. Este vital în activitatea electrică a celulelor nervoase din creier și în menținerea sănătoasă a trilioanelor de sinapse. Cunoscut sub numele de „mineralul relaxării”, magneziul joacă un rol crucial în hidratare, relaxarea musculară, producția de energie, reglarea adrenalinei și calitatea somnului. Magneziul contribuie la relaxarea sistemului nervos, îmbunătățind calmul, echilibrul și concentrarea mentală.

Relora® Pulbere (750 mg)
Într-un studiu clinic dublu-orb, acest amestec patentat de extracte de Magnolia officinalis și Phellodendron amurense a demonstrat reducerea anxietății, îngrijorării și nervozității cauzate de stresul cotidian. Relora® poate îmbunătăți metabolismul hormonilor de stres și reduce cortizolul, atenuând totodată tensiunea, furia, oboseala, stările negative și confuzia mentală.

Extract de Busuioc Sfânt (600 mg)
Busuiocul sfânt este o plantă venerată de peste 3.000 de ani în medicina Ayurveda, cunoscută ca „regina ierburilor”. Studiile clinice au arătat că acest extract ajută la creșterea rezistenței la stres, ameliorând anxietatea ocazională, uitarea, scăderea atenției, senzația de epuizare și problemele de somn.

Taurină (750 mg)
Acest aminoacid esențial se regăsește în țesuturi active din punct de vedere electric, cum ar fi inima, retina ochiului și creierul. Taurina este importantă pentru generarea energiei și este un nutrient protector pentru toate țesuturile, în special pentru glandele suprarenale, care sunt esențiale în gestionarea stresului. De asemenea, contribuie la protejarea împotriva supraîncărcării cu calciu, prevenind astfel deteriorarea celulelor cerebrale.

L-Teanină (200 mg)
Cercetările clinice extinse asociază acest aminoacid cu beneficiile pentru sănătate ale ceaiului verde. L-teanina intensifică activitatea undelor cerebrale alfa, care favorizează relaxarea, reducând tensiunea și promovând o stare de calm. Acest aminoacid sprijină vigilența în timpul zilei fără a cauza somnolență, contribuind în același timp la stabilitatea tensiunii arteriale și la reducerea excitabilității asociate stresului.

Descoperiți puterea acestor ingrediente și transformați-vă rutina zilnică cu Everyday Stress Relief, pentru un echilibru mental și fizic sporit!

Alergeni

Soy free

Corn free

Gluten free

Artificial additive free

Sugar free

Egg free

Nut free

Întrebări adresate frecvent

1. Cum se administrează Everyday Stress Relief?
Luați 4 capsule pe zi, după masă, sau conform recomandărilor unui medic informat din punct de vedere nutrițional.

2. Puteți lua Everyday Stress Relief împreună cu Brain&Memory Power Boost?
Da. Aceste suplimente sunt concepute pentru a-și completa și potența reciproc efectele.

3. Everyday Stress Relief te face să te simți amețit?
Nu, aceasta este frumusețea acestui supliment! În timp ce formula susține calmul, ea nu vă va face somnoros sau leneș.

4. Pot lua Everyday Stress Relief înainte de culcare?
Da. Este posibil să vi se pară cel mai util în timpul activităților stresante din timpul zilei. Este pe deplin compatibil cu formula Dr. Amen numită Restful Sleep.

Beneficii

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎnapoi la magazin