Așa am descoperit că informațiile despre creier, care este centrul nostru de comandă psihică și fizică, dar și cel mai sensibil organ al nostru, merg mână în mână cu prevenția și cu longevitatea, însumate în puternicul curent care revoluționează domeniul sănătății, numit biohacking.
Și ca dovadă a confirmării a tot ceea ce învățasem în toți acești ani, cei doi doctori care m-au tratat pentru boala Lyme, dar și pentru toxicitate, ambii cercetători la nivel mondial pe nișa lor, mi-au vorbit despre exact aceleași elemente cheie, despre care vorbesc vocile puternice din Biohacking, dar și Dr. Daniel Amen: suplimentele, care într-adevăr susțin celula, mai ales celula neuronală, microbiomul, imunitatea, vitalitatea, energia, detoxifierea.
Există doar câteva mărci la nivel mondial care se pliază pe cele prezentate mai sus, printre care brandul Dr. Daniel Amen, BrainMd, Dr. Joe Dispenza – Biosyntropy, iar în Europa avem marca Noordcode. Nu am avut voie să consum alte tipuri de suplimente, pe toată perioada tratamentelor pe care le-am urmat. Cu alte cuvinte, acolo, la vârful ice-bergului științei medicale, cu toții știu că există doar câteva branduri de suplimente care îndeplinesc rigorile și criteriile științifice.
Mai știu că există un anumit tip de dietă, câteva tipuri de exerciții fizice, câteva instrumente/tehnologii recunoscute pentru a sprijini longevitatea și a optimiza energia celulară. Există și câteva terapii și gadget-uri pentru refacerea sistemului nervos și stimularea nervului vag, dar și câteva abordări de mindfulness.
Însă, cu toții sunt de acord că în anul 2025, biohackingul este răspunsul! Cei din elita mondială știu acest lucru și sunt adepții și investitorii acestui curent. Desigur, dacă ne dorim să fim sănătoși, plini de vitalitate și să trăim o viață lungă și sănătoasă. Doar în acest fel vom putea preveni bolile grave, care sunt în creștere la nivel mondial.